Despre noi
Suntem o echipă de specialiști entuziaști și pasionați de ceea ce fac. Știm că doriți să vă vedeți copilul fericit, dar în același timp vă interesează și lucrurile pe care el le învață. Ne-am gândit să îmbinăm veselia, joaca, râsul, cu învățatul, descoperitul și experimentarea lucrurilor noi.
Grădinița este ACREDITATĂ ARACIP (OM 5200/11.05.2015). Funcționăm pe baza deciziei nr. 1418 din data de 17.09.2010 avizată de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj și autorizația de funcționare avizată de către ARACIP, în baza hotărârii nr 38/19.11.2010.
Deviza noastră este:
În loc să spui copilului „nu se poate”, începe cu „hai să vedem ce se întâmplă”, (Copiii vor învăța despre relația cauză-efect, prin experimentare).
În loc să spui „nu e voie”, învață-l că „dacă faci asta atunci vei face și asta”, (Copiii vor învăța despre consecințele propriului comportament, ce este bine, ce nu este bine, într-o manieră pozitivă).
Principala noastră preocupare este dezvoltarea socio-emoțională a copilului.
În această perioadă se înregistrează cele mai importante achiziții în ceea ce privește partea emoțional-afectivă și a abilităților de socializare. Acum învață cum să se poarte cu cei din jurul lor pentru a avea relații de prietenie, dar de noi depinde dacă și cum vor învăța toate aceste lucruri. Acum este momentul potrivit și esențial în care copilul poate și are nevoie să experimenteze aceste lucruri. Îl învățăm pe copil ce are nevoie atunci când are nevoie.
Ținând cont de caracteristicile psihologice ale acestei vârste, copilul va beneficia de ceea ce îi place și are nevoie: joc, interacțiune cu alți copii, relaționare și comunicare, va învăța foarte multe lucruri despre sine, despre alții și despre mediul înconjurător. Va învăța nu doar să vorbească, ci și cum să comunice. Ce sunt emoțiile, să le recunoască dar și cum să le manifeste, cum să le exprime. Cum să înceapă și cum să păstreze o prietenie, cum să relaționeze cu ceilalți copii. În acest fel, el se va dezvolta armonios, se va adapta și va răspunde cu ușurință lucrurilor noi din viața lui.
Ținând cont de particularitățile fiecărui copil, îi ajutăm să-și construiască personalitatea.
Apreciem copilul pentru ceea ce este și-l încurajăm să fie ce-și dorește.
Misiunea și viziunea Ary Kindergarten
Grădinița noastră își propune să formeze o personalitate armonioasă, creativă, atașată valorilor naționale și europene precum și caracterul copiilor, inspirându-se în acțiunea sa educativă din principiile pedagogiei moderne, asigurând un cadru educațional cât mai variat și performant, dar și o pregătire fundamentală pentru viață.
Considerăm că viitorul său depinde de valorile după care el se va ghida în viață, în alegerile și deciziile pe care le va lua.
Grădinița noastră are nobila misiune de a fi un centru de educație care formează copiii preșcolari cu o personalitate armonioasă, creativă, puternică, ce aplică strategiile moderne și asigură un mediu educațional specific învățării ți o pregătire solidă pentru școală și viată.
Dorim ca la această vârstă deosebit de important când se prind toate semințele educației, noi să le sădim și să le îngrijim pe cele care îl vor ajuta cel mai mult pe copil să devină adult echilibrat, integru, responsabil, tolerant, onest, care va ști să trăiască cu bucurie și să aprecieze tot ceea ce îl înconjoară.
Cadrele didactice ARY Kindergarten apreciază copilul pentru ceea ce este și-l încurajează să fie ce-și dorește.
Valorile după care ne ghidăm și care stau la baza educației oferite copilului sunt:
Toleranță
Respect
Apreciere
Onestitate
Responsabilitate
Acțiuni caritabile
Pe lângă toate activitățile noastre, încercăm să ne implicăm cât mai mult în societate și astfel organizăm acțiuni caritabile în colaborare cu „Asociația Umanitară – Dreptul la viață” – Huedin, Biserica Ortodoxă „Întâmpinarea Domnului”, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” -Florești.
Colaboratorii Ary Kindergarten
ZAMBEZIA
Suntem bucuroși să colaborăm cu Zambezia, o clinică de stomatologie din Cluj dedicată exclusiv copiilor, unde grija, răbdarea și profesionalismul transformă vizita la dentist într-o experiență prietenoasă și pozitivă.
Prin acest parteneriat ne propunem să promovăm importanța prevenției dentare încă de la cele mai fragede vârste, contribuind la educația copiilor și a părinților privind igiena orală corectă și controalele stomatologice regulate. Împreună susținem dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase care îi ajută pe cei mici să aibă zâmbete sănătoase și încredere în sine
IMPREUNA CRESTEM ZAMBETE!
CLUB SPORTIV ACTIV SWIM
Suntem mandri să colaborăm cu C.S. Active Swim Cluj, reprezentat de Iuliu Simisnean, președinte al clubului, instructor de înot și monitor de schi, cu o experiență de peste 17 ani în domeniul sportiv și o colaborare îndelungată cu mediul educațional.
Prin activitatea sa, promovează educația prin mișcare, siguranța în sport și dezvoltarea armonioasă a copiilor. De-a lungul anilor, a lucrat cu copii de toate vârstele, punând accent pe adaptarea metodelor de predare la nevoile fiecărui copil, într-un mediu bazat pe încredere, joacă și progres sănătos.
Parteneriatul nostru are ca scop familiarizarea copiilor cu mediul acvatic într-un mod sigur, plăcut și prietenos, contribuind la dezvoltarea încrederii în sine și a unei relații pozitive cu sportul încă de la vârste fragede.
CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE Ioana Gabriela Olosutean
Specialist terapie cognitiv comportamentala.
Oferă-i șansa copilului să învețe cu plăcere.
Înscrie-l la ARY Kindergarten!
La ARY Kindergarten punem copilului la dispoziție toate activitățile și spațiile care îi sunt necesare pentru a învăța, a se bucura și a crește în ritmul său.